DEspre Moromeţii

"Apariţia în 1955 a romanului Moromeţii a fost ca o ţâşnire din pământ a unei flăcări. Ea n-a ars numaidecât buruienile unei proze false, confecţionate după reţetarul partinic impus cu mijloace administra­tive, dar s-a oferit pe sine, cu puterea coercitivă a evidenţei, ca model de literatură adevărată. Şi, în timp, urmările au fost spectaculare. A apărut o nouă proză narativă. O vădită modi­ficare s-a produs, prin efectele lecturii acestui roman şi în sensibilitatea receptoare. Puţine opere literare româneşti au pătruns atât de adânc şi s-au statornicit atât de temeinic în conştiinţa naţiunii. 
Critica n-a fost de la început unanimă în aprecierea Moromeţilor drept unul dintre cele mai solide romane din întreaga istorie a literaturii române, dar publicul cititor cultivat a identificat numaidecât în personajul central chin­tesenţa vechiului suflet rural şi Ilie Moromete a devenit un adevărat erou naţional de ficţiune, omolog al lui Ion şi al eroilor de baladă. Cu primul său roman, Marin Preda a realizat în literatura cu tematică ţărănească o adevărată inversiune copemicană. Invalidând viziunea idilică, semănătoristă a satului şi infirmând to­todată conceperea ţăranului ca brută, ca „fiară economică", el a construit un personaj cu suflet complex şi a cărui optică, eminamente ţărănească, exprimă activitatea unei inteligenţe speculative la nivel filosofic, deşi activă doar în limitele propriului orizont social. Autorul Moromeţilor introduce într-un roman ţărănesc psihologia, demonstrând posibilitatea explicit ne­gată în perioada interbelică, a unei proze analitice şi problematizante cu material din universul rural."

Dumitru Micu