Ce plăcută obligaţie
Mi-a trimis el din Sion:
Să-mi laud creatorul
Că este bun ca pâinea.
Mă născusem cu ghinion,
Uitat de părinţi
Şi singur în pădure.
M-am rătăcit pe poteci
Şi nu s-a oferit nimeni
Să mă ia în colibă,
Chiar şi pustnicii
Ziceau că şi-au făcut plinul
La rugăciuni
Şi nu mai am loc
În gândul lor.
Şi atunci mi-a auzit
Domnul meu strigătul,
Deşi abia mai puteam murmura:
Eram ca un pisoi care şi-a pierdut glasul
Respirând după mama lui ucisă
În golul nepăsării.
De la o vreme
Am devenit înţelept:
Iau seama la bunătatea
Tatălui meu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu