Pagini

luni, 10 iunie 2013

Bocet nebocit


Trezeşte-te, trezeşte,
Sioane,
Că Domnul ţi-a promis salvare,
Trezeşte-te, Ioane,
Că se apropie iarna.

Vor fi copacii goi,
Ploaia se va schimba în săgeţi
Cămaşa va tremura
Pe pieptul tău slăbit
(Puii de Crevedia au fost uitaţi,
Bogătanii şi-au tăiat halcale
Din vaca ţară
Şi se miră că poporul e leneş
Şi nu dă buzna să înfulece
Micii de la votare).

Trezeşte-te şi ia-o de la capăt,
Chiar dacă ai făcut-o de mii de ori
Şi nu s-a înseninat cerul.

Uite, chiar acum,
Luceşte o stea
Născută anume
Să arate că începe
O nouă zi.

Binecuvintează Sionul
Domnului
Tu, cel care locuieşti pe înălţimi
Şi în văi,
Doar ţie ţi s-a dat dreptul
Să spui
Suntum.


Niciun comentariu: