Linişte sufletească

Seara păşeşte pe furiş

Cu paşi molateci de pisică,

Se strecoara precum apa

În pământ nisipos

După o vară de neputinţe.

E calda aşteptarea

Ca privirea mamei

Care şi-a alăptat pruncul,

Ca mâna întinsă de bărbat

Deasupra casei

După ce i-a aşezat coperişul.

În noapte

Nici greieii nu mai răsuflă

Când apari tu,

Frunzele au uitat să tremure,

Stelele, corăbii în portul veşniciei,

Au tras la mal.

Aş dormi somnul de veci

Aş spune senin

Până aici,

M-aş împăca în sfârşit

Cu mine

Şi aş lăsa adâncului

Hainele ponosite.

Dar aştept liniştea ta, Împărate,

Popasul tău ultim

Pe Muntele Măslinilor

Ca să spui

Pace vouă,

Vă dau pacea mea.

Vă înstăpânesc peste

Liniştea veacurilor

Care a astupat

Spărturile.