M-am visat azi noapte tânăr
Călărind un cal
bălan,
Fără şa, cu coamă
deasă
Şi cu minte de
cârlan
Sărea dealul ca
pe-un gard,
Mândra a crezut
că-s nor
Şi de-atunci a
rămas grea
Şi vorbeşte de
omor
Nu de-al meu şi
nu de-al ei,
Dar are necaz pe vreme
Că prea trece,
prea se pleacă
Peste trupul ei
când geme.
Mai spre ziuă
eram leu,
Cum a fost tata-n
război
Şi abia când m-ai
trezit
Am simţit că
suntem goi.
Braţul meu era ca
lancea,
Pielea ta,
cearşaf de nori,
Erai firavă ca
roua
Şi credeam că ai
să zbori.
Dacă mai apari o
dată,
Ori aevea, ori în
vis,
N-o să mai mă tem
de moarte
Şi m-oi crede-n
paradis.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu