Simfonie minoră

Zâmbetul tău ca lumina

Unui pușcăriaș vechi

Care și-a uitat vina

Unui ton pătruns în urechi.

Și ochii jumate pâmânt

De negrul ascuns în adânc

Să afle cum am fost și de sânt

Urmașul aceluiaș prunc.

Nu tremuram eu, doar un gând

Se cuibărise în suflet

De teamă că voi scrie un rând

Ca să mă scape de urlet.

Și iar mă întorc la privirea

Care mă-nvăluia ca un nor

Fiind sigur că este iubirea

Care mă cheamase să zbor.

Zâmbetul tău, și-ntre gene

Timpul se scurge avar,

Cum florile trec prin poene

Ca să răsară. Iarăși. Și iar.