Mai ţii
minte când eram copii
Şi ne hrăneam cu
fulgi de zăpadă
Bunica pe plită
cocea lipii
Şi ceru-l
spijineam să nu mai cadă
Am alunecat odată
la săniuş
Şi era să mă cam
pierd în baltă
Dar Doamne-Doamne a
zis: nu acuş
Că n-ai terminat
treaba toată.
Şi ce fericit am
fost pe-nserat
Când a trebuit să
te ştreg de noroi -
Ca să nu cazi, te-am
rezemat
Şi mă rugam să fie
veşnic ploi.
Dar tu, de sub
trestii ai ţâşnit
Şi ai spus că ne
vom revedea mâine.
Atunci am aflat
ce-i plus infinit
Şi cum se poate
trăi fără pâine
Nu-mi era foame,
nu-mi era sete
Timpul încremenise
închis într-o nucă
Până mi-a zis mamă,
gata băiete,
Te-am pierdut, eşti
gata de ducă.
Eram gata de
moarte, de nesfârşit,
Să pier, de va fi
să mă laşi
Dar tu mi-ai şoptit
cu glas răguşit:
Cred că ţi-au
intrat patru aşi.
Aşa era: patru aşi
şi un popă
De atunci, am avut
într-o mână.
Vino urgent să n-am
vreo sincopă
Inima fierbe, nimic
nu se-amână.
Să nu uiţi privirea
senină
Copie a neuitatei
mame.
Vom bea ca la nunta
din Cana
Şi vraja, ah, să nu
se destrame.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu