Pagini

joi, 8 mai 2014

Pe creastă


M-am visat pe o potecă de munte
Încremenit ca o piramidă
În nesfârşitul deşert arabic,
Doar mâinile şi picioarele mă ajutau
În lupta cu norii, cu amintirile,
Cu glesnele însângerate
Şi înţepate de gloduri tăioase.

Primitivii urau pietrele,
Degeaba sunt muzeele pline cu falsuri,
Aşchii prelucrate de apele râurilor
Reci şi ca timpul
De veşnice.

Nu ştiam de trebuie să continui urcuşul
Sau alene să cobor spre câmpie
Când ai apărut tu –
Despul de departe
Să te confund cu un nor,
Destul de aproape
Să cred că eşti vis.

Şi ecoul multimplica
Strigătul meu.

Un fel de rugăciune devenită
Geamăt.
Sau dimpotrivă.



Niciun comentariu: