Frunzele au fost biciuite
De rafale de vânt,
Apoi ploaia le-a tocat o zi de vară
De dimineaţa până seara,
Zi lungă ca postul,
Ca noaptea celui fără de somn,
Ca dimineţile întemniţatului,
Ca ultimele ceasuri ale femeii gravide.
Apoi a ieşit soarele meu,
Soarele tuturor sorilor,
Lumina lumii,
Lumina lumilor
Şi modestele frunze
S-au pătat de lumină
Cum se roşeşte obrazul unei copile
Îndrăgostite
Şi al elevului scos la tabla neagră
A matematicii.
In clipa următoare
Totul a devenit alb.
Marmoră caldă ca nisipul mărilor din Sud.
Strălucirea marmorei de Carara.
Albul ochilor tăi.
Fără comparaţie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu