Emoţii de primăvară

Doar o dată

Am urmărit cum iese sfioasă

Căprioara din codru.

Era însoţită de puiul ei

Dar tot curată ca o fecioară,

Cu privire clară

În care se reflecta lumina.

La un gând mai atent

Cerul şi pământul

Îmbinate în

Perfecţiunea creaţie.

Puiul era nesigur

Descoperind pajiştea

Care i se părea

Infinitul terestru.

Eu visam la ochii albastri,

Uitasem de manualul de limba română

Şi de inepţiile puse în cocoaşa

Lui Niculai Labiş.

Nici acum nu-mi amintesc nimic,

Doar mi-am văzut chipul

În ochii ei sfinţi,

Deşi distanţa dintre mine şi ea

Era cam de aici

Până la marginea

Perfecţiunii.

Surprize

O invocam pe zeiţă

Să-mi dea şoapte despre războiul

Din Troia, din mine, din ape,

Când ai apărut tu.

Erai ca spicul de grâu

Care înşeală culorile

Şi fură din razele Luni

Mister de melancolie.

Noroc că mă trezisem

Şi lumina îţi colora faţa.

Supărat, am întrebat muzele

În care călimară voi găsi

Alinare

Şi ţi-au rostit

Toate trei la unison

Numele.

Sabia bătrânului trac

Tocmai a intrat în port

Încărcătura cu săbii

De Toledo.

Privesc lama luciosă

Și-mi văd chipul

Și văd zâmbetul uitat

Și culoarea de zambilă

A ochilor care nu știu încă să mintă.

Tu știi că să sunt naiv

Și-ți cunoști bine nopțile nedormite,

Zâmbești de câtă minte a plecat

Cu sorcova

În plină lună de vară.

Copilo,

Nu mai am timp

Să-ți ucid toți pretedenții,

Doar arcul, arcul

Mai pot să-l întind

După o taină învățată

De la însuși Ulise.

Ars poezie

Azi am ocolit creionul

De care mă sprijineam

Când scriam versuri.

Era bătrân ca boală,

Bont

Şi pe alocuri îi sărise

Vopseaua, iar câteva note

Muzicale se dezacordaseră.

Am recunoscut şi câteva urme

De colţi,

Dinţii în care am vrut să-mi înfig

Sentimentele

Neştiute de nimeni,

Abia de mine bănuite

În puţinele clipe de întâlnire

Cu Dumnezeu.

Până la urmă

Ne-am împăcat, l-am strâns

Între buzele fără vlagă,

Tocite de aşteptare

Şi l-am sărutat.

Ce gust de poezie

Are lacrima, domnule.

Saul la vrăjitoare

Dacă tot s-a terminat lupta

Şi s-a lămurit că voi pieri,

Ai putea să-mi spui

Şi cine va veni după mine.

Şi dacă vor plânge

Şi dacă vor huli

Tronul pe care am stat.

Am fost, totuşi,

Primul rege

Al unui neam de ciobani.

Dacă te vor căuta,

Adu-le aminte

Că eu i-am învăţat

Să scoată sabia

Din teacă

Şi să urce scările

De marmoră.

.

Enumerare de seară

Şi zilele incolore

Pe care nu le mai numără nimeni

Cum nu are rost să ştii

Câte scânduri lipsesc

Dintr-un gard prăbuşit

Sau câţi cocori se întorc primăvara

Dintre cei îmbătaţi cu mările sudului.

Şi tu trecând nepăsătoare

Pe strada mea

Asfaltată cu amintiri.

Dar lasă, lasă, zicea mama,

O să vedeţi voi.

Şi aşa a fost.

Tristeţea nu se cuibăreştze

Niciodată,

Nu lasă urme pe frunte,

E ca un poem fără adresă,

Ca un fulger

Despre care nu se va şti

Dacă a aprins vreo pădure

Sau a spintecat un stejar.

Asymetria — Antiacvarium

Asymetria — Antiacvarium

Ochelarii lui Mircea Eliade

Avea o problemă cu ochii

De mic,

Dar la el lucrurile erau cu josul

În sus,

Vedea cerul fără efort

Şi înghiţea în sec

Că un poate să treacă din mansardă

Direct în a treilea nor.

Din biserica Mântuleasa

A văzut privind bolta

Că există un singur Dumnezeu

Şi o infinitate de popi,

Dar nu a fost curios să le numere beteşugul.

Lentilele ochelarilor

Erau de sticlă,

Ramele din fir de argint,

Agăţat de ureche

I se prinsese un trandafir,

Un fel de antenă

Prin care comunica

Altor pământuri.

Şi uneori se urca

Pe o scară

Până la cer.

Timpul probabil

Azi a nins cu fulgi de plop,

Eu îmi admiram lăstarii crescuţi

Din nişte buturugi rămase

După trecerea hunilor.

Verdele umpluse ograda,

Urcase pe acoperiş,

Se scurgea pe ziduri,

Colora ferestrele,

Iar inima mea pompa sânge verde

Pentru o dragoste nenumită.

Azi am îngenunchiat în iarbă

Şi am palpat uriaşul stomac

Al pământului,

Îi ascultam bătăile inimii

Şi el îmi şoptea liniştit:

Mai vreau, mai vreau.

Mâine, iubito,

Îţi voi trimite o scrisoare

Nesemnată.

Pastel selenar

Luna își vede de treburile ei,

Se mișcă fără să se plângă

De dureri de șold

Sau de gălăgia aștrilor tineri.

Trec pe lângă ea stele călătoare

Fără să-i dea binețe

Vrăjitoare alungate

Din ceruri.

Majestoasă ca o rochie de mireasă

Lasă norii să-i brodeze coroana.

Pe băncile din parc

Îndrăgostiții au îndoit scândurile de brad,

Iarba see aplecă a sfiiciune,

Dinspre Ipoteștii moldavi adie un vânt călduț,

Uitarea e ștearsă de pe vârf de cehlăuri.

Dumnezeu ne ține trupurile slabe

În palme.

Uneori și alteori

Genele sunt mai grele

Decât pietrele, iar pământul acționează

Asupra inimii

Cu puterea toporului profetic

Atras de adâncul unei bălți.

Uneori pricep cum curge o lacrimă

Pe obrazul înșențuit al unei mamei,

Dar niciodată nu pot desluși urma cuțitului

Care secționează dorul.

Uneori

O mână nevăzută,

Hoață ca o coțofană,

Îmi strange inima dorind

Să o facă ghem,

Apoi s-o arunce puilor ei.

Alteori

Mă întreb dacă e bine că ești

Sau era preferabil

Să fi trecut pe cea lume

Înainte de nașterea ta.

Doar ecoul se lovește de stânci,

Vântul se strecoară ca tristețea.

Azi și mâine

Astăzi voi fi tăcut ca o piatră

Și setos de apă

Precum bolovanii în mijlocul verii,

Voi cânta ca prigoriile

Neauzite de nimeni.

Astăzi voi arunca toate grijile

Sigur că vor ajunde în Dunăre,

De aici în mările lumii,

Apoi vor fi distilate de Cer

Și vor devenii stropi de lumină.

Astăzi nu voi lăsa roțile minții

Să ruginească,

Dar nici nu voi apăsa

Pe accelerator,

Voi privi cum ating razele soarelui

Frunzele,

Voi face pâlnie din urechi

Să ascult creșterea ierbii.

Astăzi

Sufletul meu va fi sărbătoare

Și voi aștepta în pace

Ziua de mâine.

Pastel în tuș

Ninge cu petale,

Cu semințe înaripate,

Cu raze multicolore,

Ninge ca o cădere de stele nevinovate,

Incapabile să ucidă.

Nu foarte departe

Oamnenii stau cu frica în sân,

Tresaltă la fiece adiere de vânt,

Pașii viețuitoarelor îi scot din minți.

Teama ia forma animalelor

Sălbatice

Urși nordici,

Lupi de stepă,

Șerpi veninoși.

Oameni cu arma în mână

Ucigași plătiți.

Lăcomia stă în fotoliu regesc

Și e consiliată de mama prostiei.

Psalm de Mai

Când îmi fuge mintea spre tine,

Domnule,

Mă minunez ca un prunc,

Mă opresc din orbecăială

Și se face lumină în jur

Deși nu am putere să deslușesc

Toata slava.

Când uit, ca orice ființă creată

Din pământ,

Să mă gândesc la tine, domnule,

Sunt gol ca o troacă uscată

Și de m-ar radiografia cineva

Aș fi doar pâslă,

Sârme nelegate,

Urme ale unei furtuni de nisip.

Domule, încerc să spun

Că numele tău

Mă învie

Și îmi unge corpul ca un undelemn sfânt,

Iar mintea dă semne de sclipire.

Flăcări albe

A luat foc muntele

Și cântă în ritm de dans.

Pe frunte și-a pus coronă regală

O uriașă pălărie albă.

Pe borurile ei cânta

Infinite orchestra,

Iar ecranul reface

Figuri preistorice.

Păstrez doar pentru mine

Luptele uriașilor

Care dispar ca imperiile

Sub rostogolirea indiferentă

A eternității.

Figuri fantastice,

Moștrii antedeluvieni,

Zâne binevoitoare

Și ursitoare de prunci cu destin uniform

Trec ca valurile mării

Când apari tu.

Și  rămâi în memorie

Cum în veci nu se va stinge

Flacăra caldă

Din zâmbetul mamei.

Promisiune cu vie

Erau vagi semne de dezgheţ,

Vântul bătea cu ură

Cum năpusteau cazacii în Vest,

Flămânzi şi ei ca scroafa cu urmaşi.

Dinstre Apus

Venea zăpuşeală în plin mart,

Fum, miros de alcool

Şi divorţuri de viaţă.

Tu te închisesei în turn

Şi te mirai

De ce e nevoie de de trei virgulă paişpe

Ca să afli circonferinţa

Unui punct perfect.

Bobul de strugure

Se răsfăţa în vasul de cristal.

Mi-a fost milă de el

Şi l-am strivit

Ca să-ţi ating buzele crăpate.

Prinţesă,

Nu arunca sâmburii,

Vom sădi împreună o vie.

Pastel

Se aplecau crengile

Ca femeile spășite

În rugăciuni de căință,

Vântul se strecura anevoie pe sub frunzele

Grase de verde, îmbibate de viață,

Cocoșate de luminile primăverii.

Tu treceai măiestoasă

Pe sub coloanele de mesteceni,

Umbrela părea o pălărie enormă,

Înaintai cu siguranța reginei,

Iar viforul serii

Se dădea în lături

Să poți aluneca lin

Ca o gondolă

Pe apele calzi

Ale bătrânei Veneții.

Și norii plângeau

De singurătate.

Picuri de primăvară

Cel mai bine sună

Acoperișul de tablă,

Dar dacă ești rudă cu zeii

Poți ieși sub streașina lumii

Și asculta dansul ploii

Pe frunzele de plop

Și florile de salcâm.

Am avut bilete de intrare

De câteva ori,

Țin minte că o dată m-a chemat tristețea

Înăuntru,

Iar de câteva ori

Zâmbetul fericirii.

Deseară ește ivitată mea,

Chiar de nu va ploua,

Vino cu umbrelă

Și în caleașca de aur.

Va ploua cu picuri

De pe aripi de îngeri.

Dorință

Iubito,
Nu vreau să fii văzută de demoni.
În ultimul timp sunt mai răi decât câinii
Și-au lăsat plete și sunt ambigen.
Un fel de zeamă de varză clocită,
Au coți de sirenă, lațe cretine
Și scot fumuri pe coadă.

Defulare pe cărare

Când eram mic

Locul de joacă

Se întindea din bătătură

Până la cer

Și din balta Cilieni

Până la Oceanul Atlantic cu

Doar cu o fugă bună

Și câteva gâtuiri.

Apoi am scos din calcul fetele urâte -

Deși un înțelept a spus că nu se există femei

Urâte, ci doar bărbați

Insuficient de miopi sau de beți –

Iar cele frumoase mă urcau pe munți.

Azi am alte dileme

Și sunt fericit

Ori de câte ori nu văd oameni zombi.

Mi se întâmplă rar,

Dar ține de foame.

Și nici nu-mi vine să mă fac haiduc.

Pescăruși de oraș

Bat aerul

Ca înotătorii olimpici,

Apoi uită ca au picioare prea lungi

Și încercă să prindă pești

Din apele norilor.

Mai pre sus de cer

Am urcat și eu

În câteva rânduri

Și nu se poate să fi uitat

Tocmai tu

Meschinăria grijilor

Când te învățam să planezi.

Nici eu nu mă născusem învățat,

Dar ascultasem strigătul de dor

Al unui pescăruș

Care uitase marea.

Singur prin pădure

Mai sus, tot mai sus

Am căutat semne lăsate

De fiarele pădurii.

Nimic nu semăna spaimă în tălpi,

Iar când am ajuns în poiană

Am început să cant.

Era cu auuu și tra-la-la-la,

Dar nu-mi jeleam tinerețea

Că nu mi-a lăsat moștenire

Vreo rană.

Am întrebat-o unde ești

Și în depărtare

Se auzeau lupi fredonând

Disperări.

Spovedania Penelopei

Tu, haimana de ape,

Ai văzut în ogradă

Numai pețitori nespălați

Și câțiva mâncăi

Capabili la nevoie

Să frigă și cotețul

Nu doar câinele.

Dar erau și câțiva care miroseau

A bărbat

Și tare bine mi-ar fi fi prins unul

În miez de noapte,

Când arde cearșeaful,

 Susură nisipul,

Se-ncing picioarele,

Dor sâni,

Urlă stelele,

Fuge gândul nălucă.

Umblai hai-hui, bărbate,

Adăstai la sirene cu guri de meduză,

Dormeai liniștit, grec parșiv.

Știai că nu-ți uit ochi,

Porc bătrân ce ești.

Și-ai să mai fugi odată.

Aștept Are

Ce-i în colț în partea dreaptă,

Sub o pânză de păianjen

N-am știut până aseară

Când bătea luna spre galben.

Te zărisem la fereastră

Mai mult trup și puțin chip,

Se-nvârtea-n loc Carul Mare

Când ai rămas fără slip.

Eram  un poet romantic

Şi a văzut frunza-n geam -

Nici uscată, dar nici verde:

Făt Frumos făr-talisman.

Ca spernța care-ți fuge

Și aluneci când o prinzi

Te prelingeai printre dește

Ca iubirea din oglinzi.

Știu c-ai să revii deseară

Ca să-mi vindeci vechea rană,

Să nu-ți mai aduci veșminte

Am să-ți pun pe cap coroană.

Pagină de jurnal

M-am sculat ca olteanul

Cu noaptea în cap

Și n-am mai avut unde să-mi pun

Pălăria.

Nu-i nimic, mi-a zis

Dimineața,

Dă-te mai încoace

Mai spre gardul lui Moș Mitrică

Cel albit de zile

Și-ți vei agăța

Grijile într-un cârlig de rază,

Apoi freacă-ți tălpile de iarbă

Și te încarci cu toată energia

Sistemului solar.

Dar dragostea,

Am îndrăznit să întreb stelele,

Nu știți pe unde

S-a pitulat.

Mi-a răspuns luna abia spre seară

Înainte s-adorm.

E vis, copile, e

Desen pe nisip,

E val de pârâu.

Și nu am crezut-o.

Premoniții

Stiam că te-ai întors.

Eram pe prispă,

Stăteam întins,

Cum dormea străbunicul

La începutul secolului dus

Așteptând înserarea.

Nu-mi era cald,

Nu-mi era bine,

Soarele se ducea la culcare

Îmbrățișând  fericit

Tăcerile.

Am simțit că ai venit,

Deși nu ți-am auzit pașii,

Doar clapele inimii vibrau ritmic.

Era inima mea,

Era inima ta.

Portativ de împlinire.

Clopot cu soare

Cel plin de sine

Se întreabă

Pentru cine bat clopotele,

Iar glumețul voia să știe

De ce se trag clopotele

Bănuind că funia e mai importantă

Decât limba.

E duminică

Și nu se aude nici-un dangăt -

La patriarkie se servește dejunul mic

Și se reîncălzește ciorba rămasă

De la dansul de ieri,

De parcă mama lui Hamlet n-ar fi murit

Cu inima afară.

Eu sunt trist

Ca o peniță

Pe aripa căreia s-a uscat cerneala

Și nu pot afla pentru cine

A răsărit soarele.

Surpriză cerească

Ar fi putut să se numească împărat

Şi era împăratul împăraţilor

Şi domnul domnilor,

Stăpân peste văzute, nevăzute

Închipuite şi ieşite din marginile gândului.

Ar fi putut să nu ne lase în preajmă,

Să rămână în palat invizibil,

În adânc de oceane

Sau peste naltele himalaie

Ori călare pe uriaşe planete.

Putea să ne spună

Să nu privim spre el,

Să ne apuce groaza dacă ne fuge gândul întracolo.

Ne cere să-i spunem simplu

Tatal nostru.

De la Psalmul 75

Mesajul domnului meu e clar

Ca apa de izvor,

Mai clar decat seninul cerului,

Mai limpede decât privirea pruncului.

Când a fost nevoie

Domnul meu a vorbit prin tunete

Prin cutremure de pământ,

Prin foc şi potoape,

Dar esenţa era de acelaş soi.

El spune celor răi

Să nu ridice capul sus

Că vor pieri ca primul îngânfat creator de beznă,

Iar salvarea nu le va veni

Nici din Est şi nici de la Apus.

Si, Doamne, ei nu pricep nimic

Şi continuă să vorbească cu trufie,

O boboroseală mai deranjantă decât ţipătul păunului

Şi nesuferită ca un croncănit

De cioară flămândă.

Eu nu am ce face

Şi-mi astup urechile.

Pe creastă

M-am visat pe o potecă de munte

Încremenit ca o piramidă

În nesfârşitul deşert arabic,

Doar mâinile şi picioarele mă ajutau

În lupta cu norii, cu amintirile,

Cu glesnele însângerate

Şi înţepate de gloduri tăioase.

Primitivii urau pietrele,

Degeaba sunt muzeele pline cu falsuri,

Aşchii prelucrate de apele râurilor

Reci şi ca timpul

De veşnice.

Nu ştiam de trebuie să continui urcuşul

Sau alene să cobor spre câmpie

Când ai apărut tu –

Despul de departe

Să te confund cu un nor,

Destul de aproape

Să cred că eşti vis.

Şi ecoul multimplica

Strigătul meu.

Un fel de rugăciune devenită

Geamăt.

Sau dimpotrivă.

Ciudăţenii diurne

Am întâlnit-o pe câmp,

Era desculţă

Şi abia se mişca.

Poate eram obosit,

Cu roua pe ochi

Şi nu-i observam înaintarea.

Urechile mele bătrâne

Nu-i desluşeau zborul de aripi

Printre frunzele crude.

Plouase cu ură câteva zile,

Ploaie în dispreţul ruşinii,

Ploaie bici pentru lutul firav.

Apoi s-a arătat întreagă

Mireasă a universului necunoscut

Ca un semicerc al infintei credinţe.

De atunci sunt bolnav de sublim

Lacrima încremeneşte între gene

Şi mă las dus de aripa iertării.

Ciudăţenii diurne

Am întâlnit-o pe câmp,

Era desculţă

Şi abia se mişca.

Poate eram obosit,

Cu roua pe ochi

Şi nu-i observam înaintarea.

Urechile mele bătrâne

Nu-i desluşeau zborul de aripi

Printre frunzele crude.

Plouase cu ură câteva zile,

Ploaie în dispreţul ruşinii,

Ploaie bici pentru lutul firav.

Apoi s-a arătat întreagă

Mireasă a universului necunoscut

Ca un semicerc al infintei credinţe.

De atunci sunt bolnav de sublim

Lacrima încremeneşte între gene

Şi mă las dus de aripa iertării.

Dimineaţă albă

Mici pete difuze

Cutele unei rochii de mireasă,

Fără consistenţă, doar umbre de efect

Ale albului cu infinite nuanţe

Vizibile doar de ochiul viu

Al pictorului fără pensulă.

Dintre Soare Răsare se apropie cu paşi tiptili

De pisoi bătrân

Boarea luminoasă a zorilor,

Pânza uriaşă a stepei nesfârşite,

Oftatul milioanelor de robi

Îngropaţi flămânzi.

Dumnezeu şterge cu buretele invizibil

Păcatele înaintaşilor

Şi mai aşează o dată

Şi încă o dată

În faţa mea

Peretele uriaş

Alb ca o speranţă

Şi aşteaptă răbdător

Semnul recunoştinţei –

Zâmbetul de copil pe care am uitat

Să-l desenez spontan.

Dar cu caii ce-ai avut?

O ia la vale tristeţea

Ca apele după ploile cu torenţi,

Când se rup digurile nepăsării

Şi face incompetenţ clăbuci,

Dar unde-s caii?

Curând vor veni căldurile mari

Născătoare de secetă

Şi de muşte la arat

Specializate în explicaţii inutile,

Eu voi privi iarba uscată

Şi voi intreba

Unde-s caii.

Voi vrea să fug în munţi

Sau în large câmpii,

În nori să scapere copitele potcovite,

Fulgere să aprindă potcoavele,

Dar unde sunt caii.

Chiar aşa:

Unde sunt caii.

De ce nu li se vede coama

Deasupra munţilor

Şi unde mi-e rostul

Fără cai.

Pânza naturii eterne

Frunzele au fost biciuite

De rafale de vânt,

Apoi ploaia le-a tocat o zi de vară

De dimineaţa până seara,

Zi lungă ca postul,

Ca noaptea celui fără de somn,

Ca dimineţile întemniţatului,

Ca ultimele ceasuri ale femeii gravide.

Apoi a ieşit soarele meu,

Soarele tuturor sorilor,

Lumina lumii,

Lumina lumilor

Şi modestele frunze

S-au pătat de lumină

Cum se roşeşte obrazul unei copile

Îndrăgostite

Şi al elevului scos la tabla neagră

A matematicii.

In clipa următoare

Totul a devenit alb.

Marmoră caldă ca nisipul mărilor din Sud.

Strălucirea marmorei de Carara.

Albul ochilor tăi.

Fără comparaţie.

Anotimp postmodern

Primăvara de-acum a căzut

Într-o joi,

Dar era joi de apoi,

După Miercurea Ciuc

(Ungurii, bre, Atilo, unde se duc,

Dacă moare un cuc?).

Era apă de curgea prin canale

A jale,

Dar şi peste

Şi nu da nimeni la peşte.

Primarele

Care e şi nu e,

A zis că lasă,

Aşa e România ploiasă,

Iar el e general,

În general,

Ta-său era sculă

La prefectură

Şi secu

Să-l iei cu sea-cu,

Frate cu, pardon, dreacu.

Si uite aşa

A murit naşa

Şi+a rămas finu

Sa voteze crinu

Si mă-ta

Cu Ponta.

Scoverci.

unde sunt poemele?

Locul pe cerc

Oricât ar fi de minuscule,

Infinit de imposibil ca dimensiune,

Dar tot mi-aş găsi un locuşor

În centru,

Existând chiar şansa să mă ţină

Meşterul în braţe,

Cum legăna mieii,

Când unu, când doi, când pe toţi.

Dar dacă mama sau bunica or fi fost căpriţe,

Nu poate nimeni să spună

Că iedul nu are locul în ţarc,

Deci sar pe circonferinţă.

Acolo ţopăia înţelepciunea

De la facerea lumii.

Nu ştiu dacă am prins-o

Dar mi s-a părut că m-am agăţat de-un picior.

Ce spectacol, ce dans, ce emoţii

Să nu simţi cum se mişcă astrele,

Să auzi cântec de stele

Fredonând

El e,

El e.