Iar plouă cu iubiri prin oraş,
Frunzele au ieşit la plimbare,
Noaptea se ia la ceartă cu ziua
Şi nu vom şti care întrece pe care.
Dar nici calul scăpat din căpăstru
Nu mănâncă tot timpul jăratec,
Ah, ochii aceia curaţi ai iubitei
Care-au făcut din piatră zănatec.
Aş mai plânge odată pe umăr
Doar ca să simt mângâiere,
Cum doreşte pământul deşertului
Să se întoarcă la fostele ere.
Şi iar mă aplec peste tine ca luna
Care survolează timidă pădurea.
Răspunde-mi, iubito, prin semne,
De ce despărţirea părea piază rea
Şi de ce au secat apele în fântâni,
Cum dispare iubirea din lege,
Şi care era izvorul tristeţei
Încât Hamlet nu mai e rege.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu