De câteva zile mă
dor
Visele,
Unul trage hăis,
altul spre copilărie
Când aş fi vrut
să trăiesc
Într-o scorbură.
Pe vremea aceea
ţărâna
Din drum
Măcinată de şina
căruţei
Şi zdrobită de
copitele
Cailor
Era cel mai sigur
medicament.
Astăzi ploaia e
meditaţie pură,
Seamănă cu o
întrebare a lui
Socrate.
Chiar aşa:
Unde te ascunzi
tu
Când plouă
Şi de ce cântă
acoperişul.
Scrisorile tale
intră
În cutia poştală
Ca puiul de
căprioară
Între ţâţele
mamei ei
Cu inima frântă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu