Manifestul poetului clasic

Am aprins focul în sobă

Cu lemne vechi, cu aşchii seci,

Ceaţa urca pe coline

Mai delicat decât zgura din fabricile

Care depăşeau norma

În cincinalul de după cincinal,

Ultimul fiind de patru ani jumate.

Nu mai puneţi întrebări stupide, pardon,

Marx era fiu de rabin

Şi ştia că cinci intră-n patru

Ca mâna în buzunarul lui Engels,

Care era henglez,

Precum bunicul meu dinspre mamă.

Toate aceste cugetări geniale

Şi personale,

Precum licenţa lui poanta

Care a fost vândută ca fecioară

Deşi fusese târfă de bărbat

Este răspuns la un vers al lui Bacovia.

Acum ştiu de ce nu voia el

Să se mai ducă acasă.

Când vezi cum arde lemnul de brad

Un ai chef să bei

Apă chioară.

Să curgă şapanie

Pe fesele statuii.

Dar chiar,

De ce nu s-o fi dus

Bacovia acasă.