Din nou Ulysse

Bărcile nu putrezesc,

Valurile bat în ele cum tunurile

Izbesc zidurile,

Mi se tăbăcise pielea

Ca bocancii infanteriştilor.

Îmi era dragă o haină

Pe care o purtase tata la cununie,

Nu mai păstra tivurile

Din lână englezească,

Gulerul părea că spunzurase

Mulţi puşcăriaşi politici,

Dar încă mă încălzea.

În noapte în care mă hotărâsem

Că şi peştii mării

Au drept la viaţă

Şi le-aş putea oferi trupul

Ca jertfă păgână

A apărut ea.

Jumate căprioară, jumate vulpe,

Părea frumoasă ca un nor

Pe vremi de arşiţă,

Alergase mult

Şi nu mai avea puteri

Să zâmbească.

Şi fără să spună

A cui e,

De e zeiţă

Ieşită din înţelepciune

Ori fiică de rege al gliei

A luat vâslele

Şi a îndreptat

Corabia spre ţărm.