Pe o scară de la unu la zece
Eu sunt la firul ierbii
Şi tot mă aplec în rugăciune
Ca o petală
Peste care s-a născut at nihilo
O broboană de rouă.
Tu eşti într-un punct
Mişcător
Cu un corăbier blestermat
Să nu ajungă la ţărm
Dar şi neprimit
În adânc.
În lumea ta
Semnele au alt înţeles
Şi nu pot pricepe
Dacă eu nu le şti
Desluşi
Sau mâna care le-a mişcat prima oară
E de natură divină.
Iubirea se cântă
Pe o scară portativ
Dinspre minus infinit.
Urcuşul ei e în afara minţii
Lui Euclid,
Iar savanţii spun că nici Pitagora
Nu a reuşit să intre
În perfecţiunea cercului.
Unde scări nu sunt cu trepte,
Ci doar înaintarea pe coate
Le mângâie sensul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu