Pagini

marți, 10 iunie 2014

Ploaie cu vis

                     
Într-o clipă de clipită
Fuge arşiţa ca gândul
Şi-abia rămâne timp
Unei paseri
Să-şi cate adăpost.

Apoi acoperişul de tablă
Suna ca obuzele morţii.
Şi m-am bucurat ca un copil
Simţind teama în suflet.

Eram viu încă
Şi plin de credinţă
Spunându-mi în gând legământul
Că nu de apă vor pieri
Sufletele.

O vrabie nu a avut timp
Să ajungă la cuib
Şi stă pe umărul meu.

Poate nu-i vrabie,
Poate e gândul,

Poate e dorul.

Niciun comentariu: