La cireşe

Nu aveam sensibilitatea lui Ienăchiţă

Şi nici frica să nu te rup dintre frunze,

Pur şi simplu observam

Cum se frâng razele soarelui

În rotundul perfecţiunii tale.

Abia atunci lumina avea consistenţă

Spărgea distanţele uriaşe

Dintre poftele mele

Şi suavele tale buze.

Scara de care mă sprijineam

Avea picioarele bine înfipte

În pântecul mamei Geea,

Singura care naşte, creşte şi îngroapă

În timp ce îngerul meu strigă

Fără să sperie : viaţă, viaţă, viaţă.

L-am întrebat ce să fac cu tine,

Fiind tu mică precum

Retina unui şoricel flămând.

Sâmburele - mi-a răspuns ecoul -

Sâmburele.

Ai gust de păcat.

Rupe-te singură,

Palmele mele

Coş de răchită

Te prind.