Pagini

marți, 29 aprilie 2014

Cum am devenit rege


Împlinisem doi ani,
Dar mama mă învăţase să spun că am trei -
Fiind dornică să mă vadă cresct mare mare
Apela la cifre magice.

Mă jucam în ţărână
Şi încercam să fac un castel,
Dar pământul nu se lăsa modelat,
Deşi cândva fusese fund de mare
Iar mai încoace albie de fluviu.

Plângeam cu lacrimi cât bobul
De mazăre,
Pe care mama le vedea
Mai mari decât pumnul lui Goliat.

Nu avea timp să mă ajute
Şi cred că nici un voia
Ştiind puterea vântului băltăreţ
Care spulbera semnele.

Tocmai atunci a trecut un înger
Pe deasupra,
Era subţire ca un vis
Şi vorbea doar prin semne.

Bătea încet din aripi
Să-i pot vedea albul de zefir.

De aici şi până colo, a zis,
De dincolo şi până mai apoi,
Dinspre tine şi până la tata,
În jos până în fund de oceane,
Cât poate privi ochiul,
Gândul,
Închipuirea,
Al tău să fie.

Şi câtă credinţă încape
Între braţele tale întinse.

Dar nu cu pumnii strânşi.


Niciun comentariu: