Psalm 119, pe alocuri

Nu-mi plac, Domnule, nehotărâţii,

Aş spune că-i urăsc,

De-aş şti ce-i ura,

Dar nu vreau să pierd timp

Şi să-mi răcesc rostirea.

Tu eşti casa mea, gardul care mă apără

Şi când se năpustesc duşmanii

Cu tunete-i opreşti

Spunând: până aici.

Hei, voi, meşteri la stricat minţi,

Depărtaţi-vă cu propunerile voastre tentante,

Vindeţi şi cumpăraţi între voi,

Chiar îmi place să fac

Ce-i frumos.

Dumnule, iubesc sfaturile tale

Văzând cum nu rămâne nimic

După cei răi,

Iar tu mă iei de mână

Şi nu mă laşi la masa celor lacomi.

Bucuria mea, Domnule,

E se mă scol înaintea păsărilor,

Să aştept zorile

Şi să mă minunez

Ce meşter eşti.