Prima treaptă spre cer
Suntem, de curînd, în posesia unor scrisori trimise de Nicolae Labiş în vara
şi toamna anului 1950. Destinatarul, Mihai Zaharia, un prieten mai în vîrstă al poetului, a avut amabilitatea să le pună la dispoziţia redacţiei, în intenţia de a releva cîteva amănunte semnificative din perioada de formare a celui ce avea să devină autorul tulburătoarei „Lupte cu inerţia". Pe lîngă interesul lor documentar, scrisorile amintite cuprind şi cîteva poezii rămase pînă acum inedite. Poetul se află, aşa cum se va putea observa, într-o perioadă de căutări, proprie începuturilor, de formare, dar încă de acum — împlinise abia 15 ani — se gîndeşte la întocmirea unui volum : Mi-am strîns toate poemele mai bune într-un caiet: L-am numit „Cîntecul unui adolescent". Ce zici ?».
În luna august, Nicolae Labiş se afla la Văleni şi scrisorile cuprind numeroase însemnări referitoare la viaţa satului, şi deşi tînărul se văietă că e „lipsit de evenimente importante", e totuşi cu ochii în patru, receptiv la tot ce se petrece în viaţa normală, întreruptă de prea puţine întîmplări neobişnuite. Citeşte mult, aşa cum mărturiseşte singur, merge aproape în fiecare zi la scăldat, e dornic să cunoască oamenii, traiul cu iz patriarhal se pare că nu-1 mulţumeşte, dar impresiile culese acum îl vor urmări apoi pretutindeni : „Acum cerul se acoperă cu nori. Vine furtuna... Afară, doi cocoşi se ceartă. Se ceartă si două vecine pe chestia unui godac... A început să plouă. Cu soare plouă. Picăturile strălucesc".
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu