Ce să le spun — am uitat. Intru în casa
lor şi gura mi se închide.
Cîte cuvinte-am ştiut
şi nici unul nu mă ajută.
M-aşez
la o masă cu ei : nici un cuvînt nu m-ajută —
şi totul s-a petrecut mai demult;
chiar şi tăcerea aceasta, prin care
abia mai străbat,
s-a petrecut mai demult.
Nu acum abia mai străbat printre linişti ;
nu acum ascult cum piroanele
prind în canaturi
uşile toate, ferestrele.
O, altă dată,
nu cînd m-aşez la o masă cu ei
călcîiul ciocanului, greu, îl ascult cum înfundă
piroanele-n uşi, în ferestre.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu