ca ieri străvezie era.
Pînă departe priveai prin ţesutul ei roşu.
Ce vezi acum, cînd amiaza despică
arborii-n două ?
Ce vezi acum cînd ridici
mîna în dreptul privirii ?
Ca ieri printr-un tînăr amestec
de apă şi sînge priveai —
Omul roşu pe drum, drumul roşu
sub tălpile lui
(rîul însuşi vuia
o măsură de sînge la nouă
măsuri curgătoare de apă,
rîul însuşi vuia înroşit).
Ce vezi acum cînd ridici
mîna în dreptul privirii ?
Mult întuneric. Pînă departe,
mult întuneric, un mal;
el îţi astupă vederea,
iarba lui îţi pătrunde în ochi -
el te păzeşte, cu alte cuvinte,
de răul amiezii.”
Mircea Ciobanu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu