Când era eu la Băneasa,
Ila, ila, ilai, la,
Mircea unu de acuș
Era mircea doi atunci
Și e o ticăloșie să se spună
Că ne-au târât caporalii pe burtă
Sau ne-au ținut cu fundu-n sus,
Nu nu eram din apus,
Poate cu nus.
Nu stiu cifru, Niki,
L-am uitat la Moscova,
Mai caută și tu prin
Istoria literaturii
Unde a zis Maiorescu în lături
Și n-a pus căciulă la a,
Dar s-a lăsat cu accenul pe ultima silabă
(În limba nenorociților ăștia care nu-mi recunosc geniu,
Accentul cade totdeauna pe antepenultima silabă).
Apropos de Nobel
Eu sunt nob,
Tu ești nob,
El ce e,
Dacă pe tata-l cheamă Ion.
Regula de trei simplă e că
Eu te ajut pe tine,
Tu mă pe mine,
Pe noi ei.
Piei, la luna cu una,
Du-te cu el
Că belește miel
(Adică îl taie de paști,
La Băneasa-l paști.
Morala:
Ciobănaș la oi m-aș duce
Dar tot banul e mai dulșe!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu