Poem despre nașterea zeilor

Fiii de împărat se înșeală

Când cred că s-au născut

În palate,

Chiar și mamele lor,

Singurele de pe lume care nu uită

Cum i-au născut,

Au ceață între gene

Și confundă realitatea cu visul care curge.

Regii nu se fac între coloane

De marmoră,

Nu se plămădesc prin împreunarea

Dintre bărbat și femeie.

Toți, dar absolut toți,

Au un tată nenumit,

Al cărui nume odată rostit

Se îngustează

(Cum s-a întâmplat cândva cu Acela

Care nu a încăput în nimic

Și l-au desenat evreii în nisip.

Dar ce e nisipul când

Suflarea Spiritului

N-o poate spune decât vulturul care-a mâncat

Ficatul întrebărlor

Fără răspuns).

Vorbitorule,

Oprește mișcările candelei,

Nici chiar Mesia nu s-a născut în iesle:

Mâinile mamei

Transformă carnea

În viață.

Așteptați doar o secundă

Și veți auzi cum pătrunde aburul iubirii ei

În adâncuri.

Apoi se înalță

Tot calm

Spre înalt.