Dinu Flămând despre Petre Anghel

„La început poezia lui Petre Anghel şochează prin caracterul frust, de bocet şi descîntec popular, treptat însă, din aspe­rităţile şi din rigiditatea ver­sului se naşte o poezie pe care nu o poţi ignora, o poezie cu zăcăminte native. Totul se or­ganizează elementar, aproape în lipsa metaforelor şi a determinărilor suplimentare, lu­mea se citeşte prin reprezentă­rile unui dualism primitiv, fie­cărei părţi îi corespunde gea­măna : „Fiecare pasăre e / Ju­mătate trup, / Jumătate suflet, / Şi sub aripi / Jumătate pă-mînt, / Jumătate cer. / Fiecare parte / îşi caută sora / Să se-mplinească". Cu toate ace­stea lucrurilor nu li se conferă alte valoiri, ele nu sînt încărca­te din exterior de alte înţele­suri. Poetul pare a fi într-o continuă uimire, pornind neîn­cetat să citească ordinea mate­riei şi a tuturor celor încon­jurătoare, aşa cum sînt ele, iar abia după această citire caută cuvintele din care (pentru poe­zie) se nasc „mai pline fapte­le”, „cobor în miezul / Lucru­rilor născute, / Mă fac una cu ele / Ca suflarea topită / In pri­ma bucată de lut. // Unde sînt Cuvintele / Din care să se nască / Mai pline faptele”.”


Dinu Flămând, Petre Anghel, Duhul Pământului. 1971