Ei gândeau în mințile lor
Și chiar o spuneau stâlcind cuvintele,
O și scriau pe nisip:
Hai să-i prăpădim pe cei buni,
Dacă n-om avea timp pentru toți.
Au dărâmat toate semnele
Ba că sunt vechi,
Că sunt strâmbe,
Că n-au avut modelul corect,
Că de împrumut era meșterul,
Că mai sunt multe asemenea,
Că și Saul n-a fost atent
Când s-a pupat în vorbe
Cu vrăjitoarele.
Proorocii au amuțit,
Unii au putrezit în gherle,
Alții hrană peștilor s-au hărăzit,
Dinții nu mai rotunjeau cuvintele,
Buzele erau arse de loviturile trestiei.
Nici azi nu mai sunt fii de cărturari,
Nimeni nu mai cunoaște semnele vechi.
Nimeni nu mai știe sensul de mâine.
Nimeni nu știe de ce răsar stelele.
Nimeni nu mai stă pe picioarele lui.
Nimeni nu mai muncește pentru el.
Nimeni nu mai are copiii aproape.
Bătrânii cerșesc
Loc de îngropare.
Și toate se întâmplă, Domnule,
Tocmai aici,
Sub tronul milei tale.
Ridică-te:
Au început să râdă de numele tău.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu