ÎNAINTE DE RĂSĂRIT

Trupul era moale ca o găluşcă,

Deşi făcut din pământ

Păstra încă informitatea apei.

Nu m-aş fi ridicat din pat,

Cum nu are chef puiul de barză

Să zboare din cuib

Mai ales că bate şi vântul.

Dar nici soldatul nu pleacă fericit

La război,

Chiar dacă-i spune iubita că-l aşteaptă

Şi că nu va sări pârleazul nici ziua

Necum noaptea.

Ştie oricine acum

Că nu pentru patrie se moare

Ci pentru buzunarele pline

Ale demagogilor,

Dar voi pune mâna pe armă.

Şi mi-am amintit

Că bunicul îmi zicea

Că sunt bărbat.

Şi mi s-a îndreptat şira spinării.

Pânda

Se apropie zâmbind,

Cu declaraţii de dragoste

Cum numai Uniunea Sovietică era capabilă

Şi mai încearcă şi acum sub

Denumirea prescurtată.

Dar nu de politică

Îi arde soldatului

În tranşeu

Şi nici poetului din ţara

Manelelor care au înlocuit

Rapsodia.

Mă întreb dacă lumina

Care-mi sparge fereastra

E a mea,

E cernută de filtrele Domnului

Sau specialiştii în falsuri

Încearcă din nou

Să mă bronzeze cu ură.

L-am întrebat

Pe doctorul Vevoiculescu

Dacă fericirea poate fi

Mâncată pe pâine,

Iar el a lăcrimat.

Calm târziu

Linişte ca într-un cuib înnoptat,

Ca într-o scorbură,

Ca în biblioteca

În care s-au strâns certificatele

De deces

Ale nevinovaţilor.

Liniştea

De dinaintea creaţiunii,

Discreţii paşi ai Mântuitorului

Către sufletul celor vinovaţi.

Versurile care nu pot spune

Mai mult decât cuvinte,

Durerea lui Pavel din Tars

Că nu-i poate convinge pe unii evrei

De existenţa învierii.

Şi tu, poezie,

Care nu spui niciodată

Unde te ascunzi.

Aştept proba labirintului,

Dar adu-mi dovezi

Că unul,

Barem unul,

A ieşit viu.

Aha, simt miros de transpiraţie,

Sudoarea învingătorului.

Cu briza pe bicicletă

Pletele alunecau

Ca valurile unui râu

De câmpie,

Verdele se reflecta în apa de ploaie

A zilei trecute.

Jumătate de lună

Era văzută

De locuitorii altui tărâm,

Unde îndrăgostiţii

Se certau care iubeşte mai mult.

Mă mulţumeam cu semnalele

Trimise de farul firav

Agăţat de ghidon.

Un rest dintr-o mare iubire,

Un început

Pentru eternitatea visului.

Şi roata care nu are timp

Să se oprească

Şi echilibrul instabil.

Vântul uşor de mijloc de vară

Care-ţi dezveleşte picioarele.

Bucuria că nu ai costum

De biciclist,

Tristeţea că se lasă seara

Şi te depărtezi

Odată cu întunericul.

Rămâne amintirea.

Visul îşi scoate capul

Ca puiul care a spart

Circonferinţa oului.

Triumful vieţii

Flutură ca o eşarfă.

Lecturi

E liniște ca în pădurile de salcâmi,

De nu mi-aș auzi gândurile

Aș auzi tropăitul furnicilor

Și seva pământului

Urcând în canalele vertical

Ale firelor de iarbă,

De flori multicolore,

De stejari seculari….

Vara, în pădurea prințului Știrbei

Toți copiii de pe uliță ne luam de mână

Să putem înconjura cu trupuri curate

De miel

Cel mai bătrân stejar al Evropei.

Acum m-aș mulțumi

Cu îmbrățișarea ta

Și aș rememora toate poemele de dragoste

Scrise de Blaga, Arghezi, Nichita

Și nu l-aș uita nici pe Shakespeare,

Care nu doarme de când s-a născut.

Ție ți-aș cere să-mi traduci

În limbaj nonverbal

Chemări din Cântarea Cântărilor

Cu accent languros pe versul acela

În care e vorba de mine.

Secol plin de goluri

Vârful degetelor

Care ating fruntea,

Cutele care dispar ca pâcla ceţii

Când sorele se supără

Şi scoate foc pe nările lui

Binecuvântate

Şi presărate cu viaţă.

Copacii scot chiote de bucurie

În zori,

Numai o clipă dacă ar fi ascultaţi

Ar povesti despre renaştere

Şi ar dezlega toate întrebările evului mediu.

Iubita mă consolează

Că am prins un secol

Fără întrebări,

Iar eu sunt trist ca un leu bătrân

Ştiind că nu mai sunt nici răspunsuri.

Cercul a fost inventat

Ca să deschidă

Şi să ţină în frâu

Tot dinafarul.

Dau paginile cărţii

Răbdător, una câte una,

Şi te caut.

Semnale din cosmos

Am găsit sub pernă

Mesajul tău,

Era o bucurie

Pe care doar marinarii

Naufragiaţi o simt

Când e noaptea senină,

Marea liniştită

Iar Steaua Polară le face cu ochiul.

Şi eu am sărutat liniştea,

Întâi pe mână,

Ca să nu se sperie

Îngerii păzitori.

Se înălţase stăpânul zilei

Deasupra pădurii

Şi albastrul ochilor tăi

Se prelingea în râuri de cer

Izvorând de sub pleoape.

Atunci am înţeles că iubirea

E ilogică,

Iar logica o simplă

Problemă a filosofilor

Certaţi cu nevestele.

Pe când poezia.

O, poezia.

Simple cuvinte compuse

Am să vin să-ţi găsesc

Ochelarii

Pe care te suspectez că îi porţi

Din cochetărie,

Să se întrebe haiducii

Dacă eşti înger sau travestită.

Şi mai cred

Că nici nu i-ai perdut,

Sunt ascunşi

Ca să mă îngropi

În ispită.

Aşa păţeşte poezia

Ori de câte ori

Vreau s-o înşel

Cu lenea

Pictura,

Dragostea trupească,

Grădina de trandafiri.

Aştept până creşti

Şi devii roman.

Peisaj submontan

Se adunaseră toţi norii

Deasupra casei

De parcă şi-ar fi dat întâlnire

Ca absolvenţii unui colegiu britanic

Şi niciunul nu decedase pe front.

Nu-i vorbă, că nici războaiele nu mai

Sunt ce-au fost, dar cine

Şi-ar dorit să fie,

Când moartea e analfabetă,

Beată,

Ceată

În găleată

Târfă despicată

Pe poiată.

Tu eştri fată

Minunată

Procreată

Să fii dată

De un tată

Unuia născut o dată

Cu o frunte lată.

Şi îmi era bine,

Paşii tăi erau ritmici

Ca stropii de ploaie.

Pic, pic,

Pic poc.

Doamne, ce noroc.

Aritmetica iubirii

Dacă se vor desfiinţa gările

Nu voi mai şti

Unde să te aştept

Şi nu voi pricepe

Pentru ce sunt scări de urcat

Dacă pe treapta de sus

Tu nu vei da încurajator

Din cap.

Sprâncenele par

Fruntispicii,

Table cu ecuaţii nerezolvate,

Emoţiile de la începutul orei

Când mă ascundeam

În spatele unui coleg

În minutele scurse

Până deschidea profesoara

Catalogul.

Tu nu mai îmi dai

Nimic de rezolvat,

Caut rezultatul

La sfârşitul cărţii

Şi mă întreb de ce vine seara

Dacă basmul cu binele învinge răul

Nu se potriveşte

În poemele de iubire.

Eppur si mouve

Se poate traduce

Prin e pură, dar nu vrea

Să se predea

Înaine de zborul printre stele.

O călărire în seară

Îmi fugiseră caii în lume,

Din lac se auzeau cântece triste

De parcă boii bălţii

S-ar fi întrecut la concert

Cu ţestose-nţelepte.

Un hoţ de cai oltean

Nu poate întreba Carul Mare

Unde e târgul

Şi nici nu taie gâtul mânzului

Pentru un clopot.

Înainte să mă îmbăt

De razele lunii

Am auzit tropot leneş,

Calm tropot,

Îmbufnat cântec,

Fluier de soc,

Oftat de fecioară.

Tot făcându-mi cruci de iertare

Intram şi mai adânc

În nesiguranţă

Neştiid de-i bine

Să fur calul

Sau fata.

Am dat cu banul

Şi când am deschis pumnul

Nu căzuse nici cap

Nici pajură.

Erai tu.

Dorinţă fără replici

Aş bea cafeaua

Dintr-o sorbitură,

Dar pe urmă ar trebui să gândesc

Ceea ce nu e recomandabil

În zi de sărbătore

Şi nici nu-mi stă în character,

Instictele chemându-mă spre tine

Cum ciomagul citeşte

Înaintea orbului.

Iar mi-a dat cucul bună dimineaţa,

Iar un cocoş îl îngâna

Cu ochii în soare

Crezându-se maimuţă.

Mi-aş cumpăra un billet

Pentru câmpiile elizee,

Dar nu au vrut să-mi dea dus- întors

Şi m-am apucat din nou

De scris.

Tata mi-a zis zis

De infinite ori

Că va fi vai de capul meu

Dacă nu-l ascult.

Nu a avut dreptate, cum nici eu nu am

Când îţi spun

Că unu şi cu unu fac doi.

Cercul nu e făcut din puncte, iubito,

Ci din aplecare.

Ascunde-ţi faţa

Sub braţul meu. 

Banalul în staniol de cuvinte

Ce bine e să nu te sperii

De nori

Şi nici de razele arzătoare,

Să nu-ţi pese cum se termină un roman

Şi nici de semnătura

Unui halat pe reţetă.

Binele stă ghemuit

Într-unj gând,

Într-o dimineaţă ploioasă

Sau fierbinte,

În fereastra la care au visat ani în şir

Întemniţaţii.

După ce termin aceste rânduri

Voi muşca dintr-o bucată de pâine,

Îmi voi mângâia motanul

Pe chelie,

Îţi voi trimite o carte poştală

Cu noua mea adresă de email,

Apoi voi dansa.

Nu mă întreba

De unde iau sârma.

Am infinite raze de soare

Şi în plus

Gândurile tale

Pe care le înnod

Şi le deznod

Până uit al cui sunt.

Simfonie calmă

Iubesc singurătatea dimineţii,

Cântatul cocoşilor

Şi norii care se retrag jenaţi

Din calea cailor

Care aduc lumina din ceruri

În nevăzute căruţe cu aur.

Înţeleptul şi bunul motan

Îmi dă bineţe discrete,

A simpatizat cu mine

Până şi-a pierdut glasul.

Nu suferă şi

Chiar acum citind poemul

A coborât de pe birou

Să-şi ia micul dejun.

De la el învăţ eu

Să aştept dimineaţă

Şi să te văd

Chiar dacă sunt cu ochii

Închişi

Sau dorm.

Spune-mi, copilo,

Că păţeşti la fel

Şi dimineaţa mă cauţi la fereastră.

Drept răsplată

Nu voi mai declanşa

Al treilea război mondial

Iar mâinile noastre

Vor cânta simfonia liniştii.

Schimbări de ritm

Nu îndrăgesc poteci

Şi drumuri gloduroase

Pingelele mi-s rupte

De parc-am tras la coase

Buricul de a stângul

E juma în ţărână

Dac-o mai ţin aşa

Ne despărţim cu ură.

O dată, mai spre seară

Miroseai ca o turtă,

Să te văd  despletită

M-aş fi târât pe burtă.

Te-aştept la drumul mare

Să-şi spun că intr-un joc

Apoi fugim în munţi

Şi-om dormi pe-un cojoc

Bunicu-a fost cioban,

Cinstit precum un sfânt,

Pe buna-n tinereţe

A-nvins-o cu-n cuvânt

Mi-a lăsat mie cheia

O ţin cam lângă splină,

Te las să o mângâi

De-mi dai o noapte plină.

Mirarea lui Petru

Eu n-am fost lovit

În moalele capul

Când am văzut cum se strâng peştii

În buzunarul năvodului,

Doar m-am mirat niţel

Zicând ca ardeleanu –

Că erau şi pe la noi

De peste munte –

Aşa ceva nu se există.

Ba a existat

Şi o mare cuminte

Şi un vânt ascultător

Care au luat poziţie

De drepţi

Când ţi-au auzit vocea.

Domnule,

Când ne-ai întrebat

Şi pe noi

Vreo doi trei

Care nu plecasem cu gloata –

De ce nu plecăm,

Mi-a îngheţat transpiraţia pe şira spinării

Şi lacrimile de pe obraz

S-au făcut ţurţuri de gheaţă.

Noi nu avem

Unde pleca.

Şi nici nu vrem să avem

Unde ne duce.

Serbări de peste an

David de-aş fi

Aş scrie către mai marele

Cântăreţilor

Să urce pe Sion

Şi să nu mai coboare vreodată.

Cântăreţii nu mor de foame

De frig

Sau de frică,

Pasărea ger nu le atinge urechea.

Hrană îşi au

Ca prigorii

Numai din zbor,

Cum eu trăiesc strângând

Între mâini

Amintiri

Şi între pleoape

Speranţa.

Mâine, după masa de seară,

Voi ieşi pe balcon -

Mi-a şoptit băieşa Batşebei

Că va fi lună plină.

Pastel fără melancolie

Azi am lutat-o înaintea

Zorilor -

Când au ajuns,

Eram cu gândul la tine

Şi trecusem de pervaz.

Dormeai acoperită

De semiîntunericul unui crez,

Siguranţa că vei fi ocrotită

De vise.

Mai fusesem cândva cu un pas

Înaintea norilor

Şi a cerurilor

De deasupra de ape.

Era vremea când îmi strecuram

Printre grapă şi reci rotile

Trupul suplu de balerin

Şi număram stele.

Carul Mare nu se întorsese încă

Şi privea timid spre Steaua Polară.

Acum cucul m-a aşteptat

La margine de pădure.

Vesel ca un adolescent îndrăgostit,

Îşi sriga la nesfârşit partitura

Şi nu-i păsa dacă e sau nu

Uscată vreo creangă

În crâng.

Când te vei trezi

Îţi voi povesti

Ce mi-a zis.

Aproape senin de seară

Seara nu am chef de ceartă,

Pământul intră în repos

Ca o demonstraţie a bilei

Aşezată

În echilibru indiferent.

Instinctele păsărilor

De-a reproduce specia

Nu se mai rezumă

Nici la ciripit,

Necum la vreun dans

Cu rotiri de culori.

Nici îngeri nu-şi mai ascut

Creioanele

Să noteze păcatele,

Femeile au grijă

Să tragă perdelele,

Bărbaţii uită să mai bea,

Iar în depărtare

Zeiţa Atena iese din ocean

Şi binecuvântă dorul.

Astă seară uit

Cicatricile inimii

Şi cânt un psalm echilibrului.

Tu promiţi că nu mă vei uita.

E seară, iar eu sunt credul

Ca un prunc.

Emoţii de solstiţiu

Soarele care se luptă cu norii

Convingerea ca va câştiga,

Dar şi copilul ştie ca mama

Nu-l părăseşte

Dar priveşte speriat spre uşă.

Privirea spre cireşul

Plantat în primăvară,

Trei fructe firave

Care vor da rod numai

Dacă pământul

Va fi mai puternic decât

Furtunile înţesate de ger.

Tu

Mai firavă decât păpădia,

Puntea de peste o apă cu mâl,

Scândurile care au putrezit

De nefolosinţă,

Versul meu care dă în clocot

Ca mustul.

Steau care mi-a lucit

În noaptea neagră

Ca singurătatea.

Şi zâmbetul cald,

Lipsit de trufie.

Şi promisiunea

Că nu-mi vei da drumul.

Şi promisiunea.