Prima dată te-ai ascuns
În pădure,
Dar şi Luna ştia să aştepte
Cochetând cu noaptea,
Astfel că păsările s-au prefăcut adormite
Şi ciuguleau din coşul cu speranţă.
A doua oară am pândit Soarele,
Mama tuturor celor născuţi,
Cel care trezeşte la viaţă
Adâncul mării
Şi răsfaţă trupuri de mult adormite.
Eram tolănit ca omul leneş,
Uitasem se somn, uitasem de foame,
Cucoana din caleaşcă se plictisise
Să mai citească romane
Cu fii de împăraţi
Şi feţi frumoşi
Nenăscuţi la timp.
M-a întrebat dacă mi-e foame,
Apă de vreau, vreo umbră pe creştet.
Până a înţeles să mă ducă acasă
Soarele se ascunsese
În spate de val.
Ah, pescăruşul
Ah, mama lui Baudelaire,
Ah poezia,
Ah rana din care nu curge sânge.
Mama lor de creatori de vise.
Şi bunicul care nu ştia nicio poveste.
Ah.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu