Când văd lumina
Mă gândesc la orbi
Şi-i cred că şi-ar da viaţa
Ca să o vadă,
Iar cocoşul îmi aminteşte
De surzii care bâjbâie
În infernul marilor metropole.
La lăsatul serii
Mai adaug o rugăciune
Iubirii cereşti fără seamăn
Care a poruncit pământului
Să se mai lase lovit de tălpile
Mele cu multe călcături strâmbe
(Un fel de brazdă trasă de o căruţă
La care a fost înhămat un cal orb
Ce se lăsa mânat de un birjar beat,
De felul lui ţigan indian –
Rezultatul seamănă cu străzile Craiovei).
Între timp
Arunc privirea
Pe o carte veche
Şi răspund în răspăr ca Hamlet
La întrebarea ce scrie :
Semne, fiule, semne.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu