”.Oamenii nu se înţeleg între ei, de aci ar putea începe un sistem de filosofie, de la acest imediat al vieţii. (Dar începutul este doar propedeutic, nu încă filosofic.) Nimeni nu cedează, nimeni nu se lasă convins. Fiecare îşi urmăreşte gîndul pînă la capăt. Sau mai exact, gîndul tinde să se desfăşoare pînă la capăt în el. Nu ai o idee, ci într-un sens o idee te are. Te confiscă, te foloseşte la maximum, în slujba ei cum eşti, — iar la urmă, deşi nu ţi-ai făcut dreptate, tot ea te ţine în picioare. „N-am spus exact ce trebuia!" exclami. Nu: ceea ce trebuie nu s-a spus exact în tine. (Aci conştiinţa comună cade într-un fel de „idealism obiectiv".)
E ca şi cum, dincolo de cel care gîndeşte şi ar da socoteală de ce gîndeşte, ar exista gîndul. El răzbate dintr-odată în faptul, esenţial uman, al dialogului. Iar aci dezacordul spune mai mult decît a-cordul. Oamenii s-ar acorda, poate, clar dincolo de ei e ceva care-i îndeamnă să reziste. Există parcă sensuri, logos-uri, cu o desfăşurare proprie şi cu un mecanism lăuntric de care nu răspunzi. Desprinse de logica noastră individuală plină de nesiguranţă, ele se dezvoltă sub semnul rigorii. Poţi să nu le invoci, să le laşi „acolo", negîndite ; dar dacă le gîn-deşti, clacă le încorporezi în gîndul tău, trebuie s-o faci pînă la capăt.”
C. Noica
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu