Noica despre știință și filosofie

„E adevărat că tema aceasta a îngrădirii are re­zonanţe teologice. Dar unele din problemele teolo­giei au putut fi mutate pe registrul filosofic. Pro­blema îngerilor, de pildă, este şi un fel de pro­blemă filosofică. Nu existenţa îngerilor, dar posibili­tatea de-a gîndi naturi superioare nouă, (în cos­mos ?) e adesea indispensabilă filosofiei. Există — tocmai pentru că omul e fiinţă îngrădită — un „mit al căderii," şi în filosofie. (Dealtfel, dacă mi­tul e o problemă filosofică, căderea e un adevărat mit ai miturilor. Căci de ce am avea mituri, al lui Narcis de pildă, dacă nu am fi fiinţe decăzute ?). Ce „ar fi putut" să fie un lucru, desăvîrşirea că­tre care trimite el, îţi explică adesea ce este el, ne-fiind aceasta totuşi.

Dar, dacă ni se acordă larga răspîndire în trecut a temei îngrădirii, — cum poate ea deveni izvor de certitudine ? Nu e tocmai îngrădirea expresia im­posibilităţii noastre de a atinge planul certitudi­nilor ?

Să răspundem cu un singur caz : cel izbitor şi concludent al lui Kant. Pentru Kant, omul are cer­titudini tocmai pentru că e mărginit. Cunoaştem nu­mai interpretarea lui Heidegger care să explice pe Kant în perspectiva îngrădirii ; dar şi aceea e prea „heideggeriană". Să rămînem la Kant. în Critica raţiunii pure, Kant ar putea foarte bine să spună : ce potrivit este că nu cunoaştem lucrul în sine ! Căci dacă am cunoaşte lucrul în sine — iar aceasta el o declară — atunci n-am mai şti nimic a priori despre natură şi o ştiinţă a naturii ar deveni impo­sibilă, deoarece numai aprioricul ne dă necesitatea şi universalitatea, deci legea.”

C. Noica