Ce i se întâmpla lui Caragiale când avea 27 de ani

„Pînă în 1879, Caragiale este pentru cei din jurul său un autor cu un început de nume, un scriitor fără public, ceva mai mult decît o speranţă. După succesul înregistrat cu traducerea Romei învinse şi mai ales după reprezen­tarea Nopţii furtunoase, la 18 ianuarie 1879, totul începe să se schimbe în raport cu el. Necunoscutul de ieri de­vine dintr-o dată un personaj interesant, un jucător pe care se poate miza, un scriitor în care merită să faci investiţii. În primăvara lui 1879, Maiorescu îl ia pentru o săptămînă la Viena, unde îi arată, între altele, pe scena de la Burglheater, Visul unei nopţi de vară,  de Shakespeare, după care consemnează totul în Însemnările zilnice.

La rîndul său, Caragiale îşi anunţă plecarea din Bucureşti (pe 28 martie), pe un ton optimist, într-un moment în care totul i se părea posibil :

.,Văzîndu-se întîrzierea ce pune Europa întru recunoaşterea Bobîrnacului ca organ oficial al ma­rafeturilor şi gheşefturilor guvernamentale, primul redactor al Statului bobîrnăcesc, tînăr levent şi cu­noscut diplomaţiei europene prin apilpisitele sale credinţe nihiliste şi prin giumbuşurile lui teatrale, a fost trimis, după cum se obişnuieşte, pe socoteala ţării, în misiune politicoasă, ca să caşte gura prin Europa, cît i-o permite elasticitatea fălcilor sale." ³²