Iar melancholie de câmpie

Azi m-am spălat pe faţă cu lumină,

Era prea târziu să apelez la rouă,

Fana Coţofna se certa cu soră-sa

Pe subiectul coadă sau trup.

Motanul confunda mâna mea cu mausul,

Politicienii tratau ţara ca pe o cramă,

Românii aveau probleme metafizice

Neştiind dacă anul acesta se bagă tot ulei

La alegeri

În sticlele de plastic

Sau se scapă şi ceva ţuică în vene.

Una peste alta e bine,

Dacă se schimbă, dar nu se vede,

Nu se simte,

Nu se judecă.

La Polul Nord e încă răcoare,

La noi e bine,

Fructele anul acesta nu prea au dat în pârg,

Dar e şi mai bine,

Că nu-şi fac oamenii probleme unde să le

Păstreze.

La molluri roţile căruciorelor

Se învărtesc perfect,

Nu ştiu de ce nu mă duc

Să trag un duş,

Că apa deja e fierbinte.

Mai ţii minte, Veronica,

Vremea când băusem frica

Şi mamei îi spuneam Nica?

Acuşica?

Acuşica.

Ora de gimnastica minţii

Când văd lumina

Mă gândesc la orbi

Şi-i cred că şi-ar da viaţa

Ca să o vadă,

Iar cocoşul îmi aminteşte

De surzii care bâjbâie

În infernul marilor metropole.

La lăsatul serii

Mai adaug o rugăciune

Iubirii cereşti fără seamăn

Care a poruncit pământului

Să se mai lase lovit de tălpile

Mele cu multe călcături strâmbe

(Un fel de brazdă trasă de o căruţă

La care a fost înhămat un cal orb

Ce se lăsa mânat de un birjar beat,

De felul lui ţigan indian –

Rezultatul seamănă cu străzile Craiovei).

Între timp

Arunc privirea

Pe o carte veche

Şi răspund în răspăr ca Hamlet

La întrebarea ce scrie :

Semne, fiule, semne.

Poem neromantic

Prima dată te-ai ascuns

În pădure,

Dar şi Luna ştia să aştepte

Cochetând cu noaptea,

Astfel că păsările s-au prefăcut adormite

Şi ciuguleau din coşul cu speranţă.

A doua oară am pândit Soarele,

Mama tuturor celor născuţi,

Cel care trezeşte la viaţă

Adâncul mării

Şi răsfaţă trupuri de mult adormite.

Eram tolănit ca omul leneş,

Uitasem se somn, uitasem de foame,

Cucoana din caleaşcă se plictisise

Să mai citească romane

Cu fii de împăraţi

Şi feţi frumoşi

Nenăscuţi la timp.

M-a întrebat dacă mi-e foame,

Apă de vreau, vreo umbră pe creştet.

Până a înţeles să mă ducă acasă

Soarele se ascunsese

În spate de val.

Ah, pescăruşul

Ah, mama lui Baudelaire,

Ah poezia,

Ah rana din care nu curge sânge.

Mama lor de creatori de vise.

Şi bunicul care nu ştia nicio poveste.

Ah.

Pastel cu plictiseală

Valul care se naşte

Fără loc,

Aerul din ce în ce mai rar,

Mai de negăsit decât caracterele

În Balcani.

Cocorii fac antrenamente,

Rândunelele îşi învaţă puii să rabde,

În timp ce berzele caută hrană

Pe ogoare.

Motanul miroase aerul prin fereastră

În amintirea vremurilor

Când spărgea noaptea

Cu mieunatul antipatic

Chiar stelelor.

La paralela 45

Nu se întâmplă nimic.

Şi chiar aşa :

De ce s-ar petrece

Dacă iarna vine

Vare trece

Iar ruşii n-au und-să plece.

VARIAŢIUNI

Instinctul păsării de-a sări gardul,

Întoarcerea în prag de seară,

Norii care aleargă leneşi

Şi indiferenţi la umbra lăsată pe iarbă.

O lebădă s-a rătăcit pe câmp,

Urmele avioanelor dispar în ceaţă,

Vara aceasta a fost mai ploioasă decât toamnele,

Dacă aş fi tânăr m-aş întovărăşi cu un muson.

Vreo cinci câini

Unul mai lacom decât altul

Înconjoară lebăda,

Ea aşteaptă majestoasă aproprierea lor,

Întinde gâtul delicat ca o întrebare metafizică

Scoate pe cioc blesteme în sanscrită.

Iubito,

Cui voi mai scrie eu poeme

Când îşi va găsi lebăda lacul

Şi tu alesul inimii.

Ciripesc zorile

Ca Spiritul Domnului sunt

De calme,

Ca Duhul care nu rupe

Nimic în cale

Ca vântul cel mai odihnitor.

Şi, totuşi,

Lovesc geamul,

Trec prin munţi,

Sfarmă pietre,

Răscolec minţi,

Pornesc revoluţii,

Declanşează războaie.

Şi nimeni nu suferă

Nu există victime colaterale,

Se usucă lacrimile,

Învie morţii.

La malul mării

Pândesc ca un grănicer umbra ta,

Eşti ca o trestie singuratică,

Salcie pe creste.

Şi gândul mea aleargă

Ca un dor.

Adio, tristeţe,

Vagoanele de melancolie s-au prăvălit

În văgăuna uitării.

Cri-crip, cântă zorile,

Cip-cirip, lovesc zorii

Paginile eternităţii.

Aleluia.

Iar cântă păsările

Până la prânz mai au putere

Să se cheme prin sunete descrete,

Cum hoţii folosesc secretele

Să înconjoare prada.

Cerul părea de dimineaţă

O imensă câmpie albastră,

De parcă menta ar fi dat în floare

Iar tu interpretai

Pe plajă boleroul.

Iar se giugiulesc vrăbiile,

Ca pe vreme când fugeam la scăldat,

Iar ele se drăgosteau în ţărână

Şi nu fugeau

De sub copitele cailor.

Până la prânz

Voi scrie un poem

Despre iubirea

Care

Aduce răcoare,

Stropi de rouă

Peste sufletul în dogoare.

Cald de câmpie

Întâi ameţesc muştele.

Obraznicele, neliniştitele,

Neruşinatele,

Duşmancele,

Curioasele,

Bârfitoarele.

Şi deodată se agaţă de tavan,

Aeroplane ale viitorului,

Stau neclintite

Cu capul în jos,

Sigure că nu vor ameţii,

Iar mintea lor boşevocă

Va putea să renască oricând

Ca revoluţiile în lumea arabă.

Voiam să mai scriu un vers

Dar am obosit,

Aerul e mai de preţ

Decât o idee

În statele ocupate

De comunism

Sau de globalizarea

Cu numele de fată mare

Şi violată

Schimbat în puritate.

Valuri mici, valuri repezi (Botez în Timişul de Sus)

Azi am văzut câţiva îngeri

Trecând peste ape

Blând zbor,

Line unduiri,

Suave aripe,

Binecuvântate clipe.

Şi cântecul lor era calm

Şi pădurea le ţinea ritmul

Şi vântul acompania echilibrul.

Astăzi a fost bucurie în Ceruri,

Încă un suflet a rostit răspicat

Numele Fiului.

Printre brazi şi printre zile

M-aş fi plimbat cu bicicleta

De s-ar fi urcat şi pisoiul

Pe spinarea mea

Iar un ied şi-ar fi odihnit

Burtica

Pe creştet.

Lentilele privirii

Nu au putere să fixeze un ochi,

Tu te-ai ascuns după un brad,

Brazii sunt mulţi,

Cetina plânge,

Tată îmi aminteşte

Că tămâia nu-i sfântă,

Doar Dumnezeu e plin

De iubire.

Renunţ să mai desenez nori,

Chipul tău se prelungeşte

Ca picioarele din acuarela unui elev.

Strig

Fără disperare, mai mult murmur.

Norocul e bun.

Îmi răspunde ecoul

Repetându-mi numele.

E bine.

Sfaturi către Theodosia

Nu-ţi privi picioarele

Când înveţi să mergi,

Lasă botinele să se murdărească,

Praful un este cel mai infect păcat.

Şi ţine capul sus,

Fii mândră ca Floarea Soarelui,

Lasă ochii să reflecte lumina,

Cum macul strânge în el

Căldura îngerilor.

În zare ai să desluşeşti

Cu uşurinţă

O dungă de lumină.

Păşeşte spre ea

Şi fă-ţi brâu

Din curcubeu.

Există un trifoi cu patru petale

Între sânii fiecărei copile.

Lasă-l să crească.

Păstrează mirosul

Dimineţii,

Tocmai am înmuiat pensula

În vopseaua voluptăţii.

Mama ei de estetică.