Pagini

joi, 1 martie 2012

Nobilii n'au dus, o Kyrnos...

Nobilii n'au dus, o Kyrnos, nici când statul la pieire.
Dar când încep demagogii fără frâu de cap să-şi facă
 Şi conrup întreg poporul, dând dreptate cui n'o are,
Doar ca să se procopsească şi să-şi creasc'a lor putere,
Află că acea cetate n'o să aibă mult timp pace,
Chiar dacă acum se află într'o linişte adâncă.
Când politice lichele se'ndulcesc după câştiguri
Nepermise, ce cu sine aduc pagubă obştească,
Se stârnesc frăţeşti războae şi răscoale, iar tiranii îşi ridică fruntea.
Zeii de-acest rău să ne ferească!

Kyrnos, statul e acelaş; oamenii s'au schimbat doară.
Nu ştiau mai înainte nici de legi, nici de procese,
Ci 'n spinare cu cojocul lor de capră colindau
Şi trăiau de-oraş departe ca şi cerbii prin pădure.

Nobili sânt şi-acuma, Kyrnos, însă nobilii de azi
Sânt nemernici. Cine poate îndura priveliştea asta?[1]


[1] THEOGNIS, in Bezdechi, St., Antologia liricilor greci, Cluj, Editura de arte grafice „Viata”, 1927



Niciun comentariu: