Camil, dar el despre el

Bibliotecile cu rafturi şi

Zăbrele

Sunt pline

De tomuri grele

Pergamente şi colecţii vechi nepreţuite

Legate-n marochine,

În care zac orânduite,

Erarhic sub capitole şi titluri

Mii şi milioane de idei,

În zeci de mii de tomuri, anexe

Şi opuscule

Cu pagini încărcate de calcule

Subtile

Ca mici desemne

Arabescuri –

De cercuri seci, de semne

Şi magice majuscule.

În ciuda acestei realităţi care-i este familiară, căci poetul este şi un intelectual subtil, nu doar un artist, satisfacţia întârzie să apară, şi când aflăm care este diagnosticul nu ne mai mirăm:
“ Dar în ele

Nu sunt decât cadavre de idei,

Căci scrisul tot

E doar gândire veşted conservată

Şi-nchisă sub formule şi sub chei”.

            Tradiţia devine ucigaşă, distruge prin opacitate, viaţa este transformată în inversul ei:

“Bătrânii în halaturi vechi,

Cu ochelarii petrecuţi după urechi

Uscară

Insectele-n vitrine,

Ca specii rare,

Sălbaticele plante în herbare,

Pământul necuprins, în petece de hărţi,

Ideile, în prăfuite cărţi.”

Este exact ce a spus Isus Hristos despre farisei.

Viaţa nemaiexistând, rămân doar catalogarea, introducerea în scheme, în sertare. Limba vie este înlocuită de limbajul de rumeguş.

“Şi-acuma toate poartă cifre

Şi litere latine

În tomuri sigilate-n marochine

Iar poezia lor:

Anemice avânturi de simboluri

Zadarnic încercând să urce-n goluri”.

Ca să poţi spune aşa ceva despre tezaurul cultural al umanităţii este necesară privirea de departe, dintr-o altă lume. Este necesară o convertire, o viziune ca aceea avută de Pavel pe drumul Damascului. Păstrând proporţiile, trebuie să acceptăm că autorul a perceput o lume metafizică:
            “Dar eu,

Eu am văzut idei.