Pagini

marți, 20 mai 2014

Timpul probabil


Azi a nins cu fulgi de plop,
Eu îmi admiram lăstarii crescuţi
Din nişte buturugi rămase
După trecerea hunilor.

Verdele umpluse ograda,
Urcase pe acoperiş,
Se scurgea pe ziduri,
Colora ferestrele,
Iar inima mea pompa sânge verde
Pentru o dragoste nenumită.

Azi am îngenunchiat în iarbă
Şi am palpat uriaşul stomac
Al pământului,
Îi ascultam bătăile inimii
Şi el îmi şoptea liniştit:
Mai vreau, mai vreau.

Mâine, iubito,
Îţi voi trimite o scrisoare
Nesemnată.



Niciun comentariu: