Pastel selenar

Luna își vede de treburile ei,

Se mișcă fără să se plângă

De dureri de șold

Sau de gălăgia aștrilor tineri.

Trec pe lângă ea stele călătoare

Fără să-i dea binețe

Vrăjitoare alungate

Din ceruri.

Majestoasă ca o rochie de mireasă

Lasă norii să-i brodeze coroana.

Pe băncile din parc

Îndrăgostiții au îndoit scândurile de brad,

Iarba see aplecă a sfiiciune,

Dinspre Ipoteștii moldavi adie un vânt călduț,

Uitarea e ștearsă de pe vârf de cehlăuri.

Dumnezeu ne ține trupurile slabe

În palme.