Pastel

Se aplecau crengile

Ca femeile spășite

În rugăciuni de căință,

Vântul se strecura anevoie pe sub frunzele

Grase de verde, îmbibate de viață,

Cocoșate de luminile primăverii.

Tu treceai măiestoasă

Pe sub coloanele de mesteceni,

Umbrela părea o pălărie enormă,

Înaintai cu siguranța reginei,

Iar viforul serii

Se dădea în lături

Să poți aluneca lin

Ca o gondolă

Pe apele calzi

Ale bătrânei Veneții.

Și norii plângeau

De singurătate.