Enumerare de seară

Şi zilele incolore

Pe care nu le mai numără nimeni

Cum nu are rost să ştii

Câte scânduri lipsesc

Dintr-un gard prăbuşit

Sau câţi cocori se întorc primăvara

Dintre cei îmbătaţi cu mările sudului.

Şi tu trecând nepăsătoare

Pe strada mea

Asfaltată cu amintiri.

Dar lasă, lasă, zicea mama,

O să vedeţi voi.

Şi aşa a fost.

Tristeţea nu se cuibăreştze

Niciodată,

Nu lasă urme pe frunte,

E ca un poem fără adresă,

Ca un fulger

Despre care nu se va şti

Dacă a aprins vreo pădure

Sau a spintecat un stejar.