Mai sus, tot mai sus
Am căutat semne lăsate
De fiarele pădurii.
Nimic nu semăna spaimă în tălpi,
Iar când am ajuns în poiană
Am început să cant.
Era cu auuu și tra-la-la-la,
Dar nu-mi jeleam tinerețea
Că nu mi-a lăsat moștenire
Vreo rană.
Am întrebat-o unde ești
Și în depărtare
Se auzeau lupi fredonând
Disperări.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu