Pe creastă

M-am visat pe o potecă de munte

Încremenit ca o piramidă

În nesfârşitul deşert arabic,

Doar mâinile şi picioarele mă ajutau

În lupta cu norii, cu amintirile,

Cu glesnele însângerate

Şi înţepate de gloduri tăioase.

Primitivii urau pietrele,

Degeaba sunt muzeele pline cu falsuri,

Aşchii prelucrate de apele râurilor

Reci şi ca timpul

De veşnice.

Nu ştiam de trebuie să continui urcuşul

Sau alene să cobor spre câmpie

Când ai apărut tu –

Despul de departe

Să te confund cu un nor,

Destul de aproape

Să cred că eşti vis.

Şi ecoul multimplica

Strigătul meu.

Un fel de rugăciune devenită

Geamăt.

Sau dimpotrivă.