Pagini

joi, 29 mai 2014

Emoţii de primăvară


Doar o dată
Am urmărit cum iese sfioasă
Căprioara din codru.

Era însoţită de puiul ei
Dar tot curată ca o fecioară,
Cu privire clară
În care se reflecta lumina.

La un gând mai atent
Cerul şi pământul
Îmbinate în
Perfecţiunea creaţie.

Puiul era nesigur
Descoperind pajiştea
Care i se părea
Infinitul terestru.

Eu visam la ochii albastri,
Uitasem de manualul de limba română
Şi de inepţiile puse în cocoaşa
Lui Niculai Labiş.

Nici acum nu-mi amintesc nimic,
Doar mi-am văzut chipul
În ochii ei sfinţi,
Deşi distanţa dintre mine şi ea
Era cam de aici
Până la marginea

Perfecţiunii.

Niciun comentariu: