Te priveşti nepăsătoare
În oglindă,
De mult au fugit
emoţiile,
Ştii ca eşti
frumoasă,
Dar eşti tristă
ca floarea sub rouă.
Asteaptă,
Soarele e după
deal,
Incă o clipa
Şi te va mângâia.
Dragostea
Este ca soldatul
plecat pe front,
Iubit mai mult
Când este
departe,
Când ajunge acasă
are nevoie
De încă o viaţă
Ca să-şi revină.
Tu eşti calmă
Ca oglinda
lacului,
Nu te speria când
zăreşti
Încă o persoană
alături.
Tocmai treceam pe
acolo
Şi-ţi mângâiam
umbra
Reflectată
În pieptul meu de
soldat
Cu rana
Necicatrizată.
Poate vântul de
primăvară.
Poate vântul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu