Erai înaltă ca semnul mirării,
Trupul se unduia ca o şarpă,
Eu
amuţisem şi mă întrebam
De ce nu cânţi, doar eşti harpă.
Am ameţit până când
Ai început să suni, atinsă de vânt
Stelele licăreau printre plopi
Şi mă îndemnai să spun cine sunt.
Eram ca nou-născutul flămând
Aş fi plâns simţând sânul pe gură,
Erai mai caldă decât un porumb
Rătăcit în podul din şură.
Săreai ca un vers din poemul
Celui ce vedea ritmul ca o dactilă,
Mai păstrez şi acum în urechi
Şoapta de mi minor: vino-n grădină.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu