Am să
te ţin pe genunchi
Anume să nu ajung
pân-la gură
Şi-o să vorbesc de rime
cu unghi
Şi despre zeama de
mură.
Sigur că nu vei
înţelege nimic
Cum nici eu nu ştiu
ce poftesc
Dar vom aştepta pic
cu pic
Şi-om vedea cum
albine roiesc.
Au plecat fiindcă
erau prea multe
Şi regina mamă nu
mai făcea faţă.
Te voi lua în
spinare până la punte
Spunând că acolo
nicicând nu e gheaţă.
Puţină răcoare va
fi înspre ziuă
Şi vei cere să te
încălzesc.
Te voi strânge ca
boabele-n piuă
Dar cu grijă, să nu
te rănesc.
Şi-aş mai vrea să
fiu sigur că nu
Pleci sau îţi vine
dor de cuminţi
Ştiind că seamăn
acelui Călin zis Nebunu
Să nu-mi ceri să schimb
sărutu-n arginţi.
Buletin sau alt act
am să-ţi cer
Deşi ştiu că nu mai
eşti minoră
Dar aş vrea să te
am şi în cer
Tot udată pe tălpi
ca de rouă.
Şi să mă conving că
nu eşti
Fantomă sau vreo-nchipuire
Iar de-oi fi, am să
aştept să creşti
Fiindcă ai vrut
să-ţi fiu mire.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu