De-o vreme dorm
ca pruncii,
Visez sâni enormi
Care hrănesc
Africa toată,
Sudamericani
catolici
Care nu mai caută
salvare la popi
Și mai rămâne o
strachină
Să facă și rușii
Un cazan de smoală cu vodcă.
De-o vreme
întineresc privind pe fereastră,
Tu treci
nepăsătoare ca autobuzul 666
(Nu cred că ăsta
e numărul,
Că aș fi
observat,
Eu neavând apetit
la nebuni și la demonizați),
Și întorci capul
spre mine
Abia când simți
că mă plouă
Cu melancolii.
De o vreme nu mai
mă interesează
Dacă vine sau nu
primăvara,
Tu cânți la pian
fără partitură
Și țopăi moțardiene valsuri.
De-o vreme sunt
fulg,
Dar nu mă ia
vântul,
Stau agâțat de un
zâmbet de-al tău.
Astăzi e ziua
Când mă îmbăt
Cu boabe de rouă.
Ce trup cald ai,
iubito.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu