De când mă știu
Darurile primite
au fost
Mai mari decât
așteptările,
Ca un copil care
plânge doar
Să-l audă mama că
e viu.
Dar ea îl îmbracă
în lumina ochilor,
Îl încinge cu
ecuatorul dragostei,
Îi ascunde capul
între sânii calzi
Ca apa de baie pe
care doar ea știe
S-o potrivească
Prin termometrul
inimii ei constante.
Azi nici nu se
ridicase bine
Întunericul calm
al nopții,
Luna, fecioară
melancolică, îmi făcea cu ochiul
A resemnare
Și au început să
curgă veștile bune.
Nu era război,
Fiii oamenilor coborâseră
din pat
Și combinau
realitatea cu visul,
Iubirea compunea
romanțe
Pe motivul mării
fără valuri.
Eu legam
silabele,
Rotunjeam colțuri
de consoane,
Mugurii îndrăzneau
să spargă tăcerea
Ca sânii unei
copile
Pe care o
deranjează furoul.
Și ai venit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu