Am uitat mângâierile mamei, domnule,
Poate sunt uituc,
Poate pielea mi s-a schimbat de atunci,
Sau chiar am vrut să le uit
Ca să nu mi se păteze perna
De lacrimile serii.
Îi pronunţ numele în gând
Şi creşte odată cu mine,
Nici ea nu mai seamănă
Cu domniţa din fotografie
(Prinţesele din cartea de citire
Erau urâte,
Iar cele zugrăvite în biserici
Îşi coborau privirile ruşinoase,
Şi ştiind că n-o pot întrece
Ieşeau voluntar
Din concurs).
Dar ţin minte, domnule,
Prima mantie
Pe care mi-ai aşezat-o pe spate:
Era ţesută din raze de soare
Şi era pestriţă
Ca haina lui Iosif.
Spune, rogu-te, fraţilor mei,
Că nu-i aştept în Egipt
Să se închine de teamă.
Şi i-aş iubi şi mai mult
Dacă n-ar mai trăda,
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu