Vârful degetelor
Care ating fruntea,
Cutele care dispar ca pâcla ceţii
Când sorele se supără
Şi scoate foc pe nările lui
Binecuvântate
Şi presărate cu viaţă.
Copacii scot chiote de bucurie
În zori,
Numai o clipă dacă ar fi ascultaţi
Ar povesti despre renaştere
Şi ar dezlega toate întrebările evului mediu.
Iubita mă consolează
Că am prins un secol
Fără întrebări,
Iar eu sunt trist ca un leu bătrân
Ştiind că nu mai sunt nici răspunsuri.
Cercul a fost inventat
Ca să deschidă
Şi să ţină în frâu
Tot dinafarul.
Dau paginile cărţii
Răbdător, una câte una,
Şi te caut.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu