Visul meu de
copil
A fost să
locuiesc într-o scorbură
Şi chiar văzusem
un stejar uriaş
În care aş fi
încăput
Stând în piciore.
Chiar şi întins
aveam loc,
Dar nu am
încercat.
Pe vremea aceea
puteam dormi
În orice poziţie,
Între timp, am
renunţat la poziţia
Faţa în sus
De teamă să nu
sforăi
Şi să trezesc
îngerii.
Curând, curând,
Vom pleca pe
câmpie
Şi vom căuta prin
păduri
Adăpost pentru
doi.
Caii au învăţat
De la Mihai
Eminescu
Să pască singuri
Şi să dea din
pleoape
A nepăsare.
Cucul ştie să
repete
La nesfârşit
Chemarea.
Tu continui să te
miri
De ce nu-mi
găsesc locul.
Care loc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu